Simpla fotografie...

Cum sa incep..de fapt nici nu stiu daca exista un inceput sau un sfarsit la ceea ce vreau sa spun, e greu de explicat si in acelasi timp foarte usor, e simplu, “tu existi”. Ma uit in oglinda si parca sunt o necunoscuta,m-am schimbat in cateva zile indeajuns pentru o viata intreaga… bucuria mea nici nu stiu daca mai este acolo, poate ca am ingropat-o cate un pic, defapt poate doar se ascunde de mine, poate ca asteapta momentul potrivit sa iasa si sa imi arate ca inca pot, inca pot supravietui cutremurului pe care tu l-ai creat in viata mea, simplul tau nume imi provoaca emotie..un val de caldura imi cuprinde corpul, e ciudat, acel sentiment creste, si totul e gresit… nu stiu…Zambetul de pe buze? exista atunci cand te vad, ochii tai spun totul, intreg Universul e concentrat in mijlocul pupilei ochilor tai, acea culoare fara sfarsit, de un “imens nemarginit” ma topeste, tremur, o iau razna, plang, rad, dar, nimic nu e real..doar imaginatia care imi joaca feste, se bucura de tristea mea, e macabra…Ajung acasa, si plang, realizez ca esti doar o fotografie..Un simplu obiect intrat in mintea mea, fara scop, privesc in jur si imi apar imaginile tale..acele imagini create in mintea mea incontrolabila si razvratita, acele imagini care noaptea ma ajuta sa adorm, imi hranesc sufletul, ma aduc intr-un paradis pe care doar eu il cunosc, pe care eu il controlez, unde esti si tu, mereu acolo privindu-ma,pasind mereu spre mine, ma uit la tine..mersul tau,il iubesc, ma face sa ma fastacesc, ma inrosesc, ochii tai, din nou ma pierd in ei..ce minte bolnava! Dar iubesc o perfectiune inexistenta, un Adonis necunoscut pentru ca esti doar un chip frumos asezat intr-o fotografie pe care o port in capul meu in fiecare clipa din viata…vreau sa stiu cum esti tu…ce esti tu?de ce acum? de ce eu? ..si mai presus de toate…de ce nu ajung la tine? As vrea sa iti simt parul in mainile mele si ochii tai sa ma cunoasca, pielea ta sa imi sopteasca.sa simt incordarea muschilor tai in preajma mea, sa-ti aud vocea spunandu-mi numele…ce vorbe!pacat ca sunt doar simple cuvinte..care probabil decat vantul le poate aduce la tine, doar el iti poate soptii vorbele mele la urechi, doar el mai poate schimba ceva, dar destinul, il poate face sa se razgandeasca, eu nu vreau, dar in fata lor sunt inapta..dar il rog sa aiba grija de ele, sunt nesemnificative pentru multi, insa pentru mine sunt totul, daca nu le aduce la tine macar sa le pastreze in amintirea acestei nopti cutremuratoare..