A fost o data..

Cum incep toate povestile.A fost odata o fata, o simpla adolescenta care traia intr-un mic oras, un oras fara prea multe posibilitati, un oras unde predomina rautatea si ignoranta. Ea mereu spera la ceva mai bun, credea cu adevarat ca lucrurile se pot schimba, dar de fiecare data era din ce in ce mai dezamagita de cei din jurul ei, de prieteni, si cunostinte, uneori se gandea cum ar fi ca intr-o zi sa plece in lume, cum ar fi daca totul nu ar fi asa, cum ar fi daca ar disparea prostia..aceste intrebari o chinuiau in fiecare zi, singurul lucru care o facea fericita era rasaritul, o facea sa se simta vie, ii dadea puterea de care avea nevoie, fiecare rasarit de soare ii umplea sufletul de bucurie. Se spunea ca era frumoasa, foarte frumoasa si cu toate acestea niciodata nu cunoscuse dragostea adevarata..inca isi imagina printi pe cai albi si palate marete, isi imagina cum intr-o zi “Fat-Frumos” va aparea si o va scoate din acel loc fara viitor si o va duce intr-un loc magic, acolo unde curge lapte si miere..dar asta cu siguranta nu avea sa se intample, erau doar visele unei fete care pretindea mereu ca poate suporta orice. Intr-adevar era o fire ambitioasa, si puternica, dar in adancul sufletului nu era decat o copila, o copila inocenta, cu un suflet nobil..o copila care isi dorea sa poata face ceva bun intr-o zi, sa poata demonstra ca e capabila..nimeni nu stia batalia care se dadea in sufletul ei, durerile groaznice si chinurile de care avea parte..A suportat multi ani, mereu cu gandul ca ceva se va schimba ,dar intr-o zi, cand era deja destul de mare sa poata tina piept intregii lumi si sa poata supravietui in acel ocean fara sfarsit, si-a facut bagajele, s-a inscris la o universitate in strainatate si a plecat..In acea zi a stiut ca acolo este locul ei, acolo, departe de tot.., stia ca acolo va putea fi macar o data fericita, acolo era destinul ei. Asa a si fost, in acel loc a cunoscut dragostea adevarata, a cunoscut acea persoana care o completa, jumatatea care lipsea, pentru un timp au crezut ca nimic nu poate fi mai frumos, mai dulce, mai minunat..simteau ca numai exista altceva in afara de ei..dar a existat, multa rautate in jurul lor, sentimente mult prea puternice pentru orice muritor, sentimente ce i-au condus spre “pierzanie” , astfel ca intr-o zi intoarsa acasa el numai era acolo, nimeni nu stia nimic de el, era pierdut…in momentul acela lumea ei a luat sfarsit, timpul s-a oprit in loc..tot ce isi dorea atunci era doar EL. Nopti la rand a plans si a suferit, a sperat ca se va intoarce, si-a jurat ca niciodata nu va ma iubi la fel, el a fost cum spunea ea singurul lucru bun din viata ei, si acela i-a fost luat..Iubirea lor era ca acel foc care te mistuie, care te arde si nu iti da pace, era acea iubire care apare o data in viata si care nu seamana cu nimic altceva, ceva ce nu toti pot simti, atunci cand erau impreuna formau un intreg, o singura persoana, o singura inima, un singur gand. Cu fiecare zi care trecea dorul devenea din ce in ce mai puternic, simtea ca fara prezenta lui se sufoca, ca nu are oxigen, pentru ea el era vital, el era puterea ei de a merge inainte, era o parte din ea..Numai vroia nimic, isi dorea doar sa moara..Cand credea ca nimic nu poate fi mai rau a primit o scrisoare de la el, cu lacrimi pe obraji a deschis plicul si citind scrisoarea el ii spunea” Nu ma mai cauta. A fost mai bine asa. Mereu te-am iubit si te voi iubi, dar iubirea noastra este prea mare ca sa poata fi suportata de un simplu om. Ai fost cel mai frumos lucru din viata mea, si niciodata nu voi mai simti la fel. Nu credeam ca acest lucru e posibil aici, pe Pamant. Poate ca din cauza asta nu am putut niciunul suporta dragostea imensa care ne mistuia, poate ca iubirea noastra este fagaduita acolo, in ceruri..poate ca acolo cand ne vom intalni vom putea fi pentru eternitate o singura persoana, un intreg. Nu uita tu trebuie sa mergi mai departe, trebuie sa o faci pentru mine, eu voi fi mereu langa tine. Te iubesc.” Atunci ea a stiut ca acesta a fost sfarsitul, ea trebuia sa mearga mai departe, pentru el, pentru ea, pentru intreaga lume..A promis ca va face ceva pentru a schimba lumea. Si asa a continuat sa traiasca cu speranta ca acolo undeva dupa ce destinul ei va fi implinit aici pe Pamant il va reintalni si vor fi din nou impreuna, impreuna in eternitate..

Viitor..

E seara..plictiseala acapareaza totul. Stau si nu fac absolut nimic, doar ma gandesc, ma gandesc la cum va arata viitorul, daca va fi roz, gri sau negru si tot ce stiu in momentul de fata este ca vreau sa fiu cineva bun, sa raman in amintirea multora ca un om care a facut ceva in viata, care a lasat ceva in urma. Nu vreau sa trec prin viata ca o frunza in bataia vantului, vreau sa fiu un pom fructifer din care se culeg fructe, ceva de durata. Vreau sa fac in viata tot ce e mai bun, sa le arat celor din jur ca o persoana, mai ales o romanca poate iesi la suprafata, poate fi o persoana importanta prin ceea ce face, prin bunatate si prin dedicatie. Eu inca mai am o speranta, o speranta ca lumea chiar poate prospera, ca putem sa inaintam si sa ne descoperim talentele, putem sa aratam lumii intregi si generatiilor care urmeaza ca noi nu am fost niste greieri, noi am fost furnici! Dar, uneori , cand vad tot ce este la televizor, toate lucrurile neintersante, toate filmele idioate ajung sa cred ca sper degeaba. Simt ca si cum ne indreptam spre vid, acolo unde nu suntem nimic. Dar nu reiau tot ce am spus de multe ori, nu isi are rostul. Acum ma mai gandesc la inca un lucru…cred ca respectul a disparut, pur si simplu numai tine nimeni cont de respect, de respectul pentru cel de langa noi, pentru persoanele mai mari. Ajung sa ma cutremur in fata acestei lumi searbade dar, apoi ce mai conteaza este doar sa luam totul asa cum e, si sa ne bucuram de fiecare moment, sa luam totul pas cu pas, lucrurile marunte.

...

Azi sunt fericita, fericita si obosita. M-am trezit cu chef de viata si cu zambetul pe buze, acel zambet care disparuse..Dar azi, azi a revenit. Ziua a inceput odata cu rasaritul soarelui, acel rasarit pe care il iubesc, care ma face sa ma simt vie, care imi linisteste ziua si mi-o face mai frumoasa. Dar cu toate astea, sunt obosita, insomniile isi spun cuvantul, simt cum corpul meu se ingreuneaza, cum o presiune m-apasa, este ca si cum ceva foarte greu se aseaza peste mine, si nu simt decat durerea surda a corpului meu.. E surda, dar o simt, o simt mai puternica ca niciodata. Ma gandesc sa dorm, dar nu pot..asa ca ma ridic, beau un frappe si sper sa imi revin. Sunt o groaza de lucruri de facut intr-o singura zi. Si stiu ca pot infrange si oboseala asta. Printre altele privesc cerul limpede, albastru, ma face sa imi dau seama ca traiesc intr-o lume superba si ca multi nu stiu sa o aprecieze..Anyway nu reiau spusele, doar voi inchide laptopul si voi face altceva…

.

E dimineata. Simt mirosul dulce al aerului proaspat. Ma ridic din pat si ma gandesc la gustul cafelei care ma trezeste de fiecare data, dar ceva se intampla, ceva nu ma lasa sa fiu vesela, sa zambesc, stau si ma gandesc si usor imi dau seama ca nu sunt decat o ciudata intr-o lume neinteleasa, un copac plantat gresit, dar care creste datorita naturii, chiar daca nu acolo era locul lui, acolo unde ceilalti par a fi intelesi. Dar incerc sa iau ce e mai bun de la viata si mereu, mereu trec peste toate, peste mincuni si false inselatorii, peste dezamagiri si rautati, peste prostie si nebunie. Gandul ca sunt mai puternica decat toti ceilalti copaci ma face sa merg mai departe, sa inaintez pas cu pas spre o viata mai buna, spre visurile mele, spre o lume mai putin egoista, o lume unde oamenilor le-a mai ramas macar o farama de umanitate. In jurul meu nu vad decat prostie, rautate si niciun pic de demnitate. Asta e lumea jalnica in care traim. Ar trebui sa deschidem ochii, sa vedem ca daca incercam, putem schimba ceva, putem face ca totul sa mearga bine, putem sa ne gandim la cel de langa noi, inainte de a ne gandi la noi insine, putem sa ajutam atunci cand e nevoie, si sa nu intoarcem spatele unor suflete nevoiase, putem sa induiosam oamenii aratandu-le ca inca mai exista iubire, dar nu, noi preferam sa ne gandim numai la ce e bine pentru noi, pereferam sa nu ne uitam in jurul nostru, sa ne multumim cu egoism, preferam sa nu vedem in oglinda cat de jalnici suntem, sa ne dam seama ca numai suntem oameni. As vrea de multe ori sa pot schimba ceva, si sa nu ma multumesc cu ceea ce exista, dar fara un pic de efort din partea noastra, nu se va putea face ceva bun. Trecand peste toate astea realizez ca nu toti impartasesc aceleasi pareri ca ale mele, nu toti gandesc la fel, asa ca imi termin cafeaua, ma imbrac si ies pe usa, incepe o noua zi, banala, identica cu cea de ieri…