Departe..undeva

Sunt departe, departe de a fi aici, departe de a fi in prezent, departe de a fi undeva.Mintea imi zboara acolo, intr-un loc nestiut de nimeni, doar al meu, un loc plin de iubire si de sperante. Ratacesc,ma pierd, ma cutremur, zbor. Daca as stii macar incotro ma indrept mi-ar alina suferinta,m-ar face sa ma simt mai bine, dar nu stiu. Celulele corpului meu au luat-o razna, simt durerea si iubirea in fiecare din ele, in fiecare particica, sentimente contradictorii si totodata aliate. Nu stiu, nu stiu ce sa fac sau ce sa spun, unde sa privesc, daca sa stau pe loc sau sa pasesc. E dezordine, da, in capul meu. Mii de ganduri imi agita simturile. Tremur, clipesc si respir. Inca sunt in viata. E bine oare? Ce am de gand? nu stiu. Mai bine ma trezesc din starea asta de inconstienta, de visare, de incertitudine si pasesc spre realitate, cruda, inselatoarea, intangibila realitate.

Stam pe loc.

Toate trec, trec, trec uneori mult prea repede, nu avem timp nici macar sa privim, sa inhalam, sa simtim. Astazi am realizat ca desi timpul a trecut fara macar a spune ceva si-a lasat amprenta, o amprenta mare si incarcata de amintiri. O amprenta pe care o am gravata in minte si in suflet si care nu va disparea niciodata, va fi acolo pentru eternitate. Si cand ma gandesc ca nu am luat in considerare lucruri marunte, care acum mi se par importante, fapte mici, dar care in timp au devenit valoroase, simple cuvinte, amintirea lor doare, ma doare ca nu am stiut sa apreciez, ca nu am vrut sa deschid ochii si am preferat sa fiu oarba, sa pasesc in nestiinta, doare, doare timpul trecut. Uneori ma uit in jur si tot ce vad este ca noi stam pe loc iar timpul “fuge”, nu se opreste nici macar pentru o secunda, nu ii pasa de lucrurile lasate in urma, el doar isi urmeaza cursul, traiectoria, telul, acela de a trece in uitare totul. Poate candva vom realiza ca timpul nu il putem da inapoi si ca trebuie sa valorificam fiecare secunda din viata noastra, fiecare lucru marunt, fiecare zambet, fiecare cuvant, fiecare atingere, fiecare suflu, pentru ca numai asa vom simti ca viata e frumoasa si ca un ochi deschis inseamna o sansa la fericire.