In mijlocul drumului..

Acum realizez ca sunt in mijlocul unui drum, undeva unde necunoscutul imi este cunoscut, unde lumea din jurul meu se pierde in ceata si unde luminile palpaie a nepasare. Sunt confuza si totodata lucida, gandesc cu mintea limpede si imi dau seama de locul unde sunt si tot ce imi vine in minte este sa merg mai departe chiar daca poate intunericul ma impiedica, ma impleticesc si cu toate acestea nici frica numai simt...undeva inauntrul meu stiu ca nu foarte departe voi regasii acea lume demult pierduta, sau poate ca e doar imaginatia mea, uneori mi se pare ca vad o speranta in ochii celor din jur, ca vad pe chipul lor fericire si bucurie,dar cand clipesc totul se sterge cu buretele si reapar acele zambete ironice si pline de cinism.Simt aerul imputit din jurul meu, fiecare celula din corpul meu il simte..il inhalez si-mi provoaca scarba, si-mi repet ca lumea nu e ceea ce pare a fi, iluziile sunt la fiecare pas, in fiecare zi ai impresia ca vezi o alta "fata Morgana" dar cand te apropii fie realizezi ca te-ai inselat fie in loc de acea fata vezi un monstru. Dar ce-ar fi daca am invata sa-i apreciem pe cei din jurul nostru si nu sa-i invidiem? daca am invata ca in sanul familiei ne simtim ca in Rai si ca pritenii sunt ingeri pazitori? Ei bine...da, poate doar atunci va aparea lumina in drumul nostru, si poate doar atunci Soarele ne va zambi si lucrurile vor fi din nou frumoase. De accea voi continua sa merg, sa sper, sa iubesc si sa traiesc, asa cum fiecare ar trebuii sa faca, ar fi bine sa incercam cu totii sa urcam la bordul vaporului "Fericire".