.

E dimineata. Simt mirosul dulce al aerului proaspat. Ma ridic din pat si ma gandesc la gustul ceaiului care ma trezeste de fiecare data, dar ceva se intampla, ceva nu ma lasa sa fiu vesela, sa zambesc, stau si ma gandesc si usor imi dau seama ca nu sunt decat o ciudata intr-o lume neinteleasa, un copac plantat gresit, dar care creste datorita naturii, chiar daca nu acolo era locul lui, acolo unde ceilalti par a fi intelesi. Dar incerc sa iau ce e mai bun de la viata si mereu, mereu trec peste toate, peste mincuni si false inselatorii, peste dezamagiri si rautati, peste prostie si nebunie. Gandul ca sunt mai puternica decat toti ceilalti copaci ma face sa merg mai departe, sa inaintez pas cu pas spre o viata mai buna, spre visurile mele, spre o lume mai putin egoista, o lume unde oamenilor le-a mai ramas macar o farama de umanitate. In jurul meu nu vad decat prostie, rautate si niciun pic de demnitate. Asta e lumea jalnica in care traim. Ar trebui sa deschidem ochii, sa vedem ca daca incercam, putem schimba ceva, putem face ca totul sa mearga bine, putem sa ne gandim la cel de langa noi, inainte de a ne gandi la noi insine, putem sa ajutam atunci cand e nevoie, si sa nu intoarcem spatele unor suflete nevoiase, putem sa induiosam oamenii aratandu-le ca inca mai exista iubire, dar nu, noi preferam sa ne gandim numai la ce e bine pentru noi, pereferam sa nu ne uitam in jurul nostru, sa ne multumim cu egoism, preferam sa nu vedem in oglinda cat de jalnici suntem, sa ne dam seama ca numai suntem oameni. As vrea de multe ori sa pot schimba ceva, si sa nu ma multumesc cu ceea ce exista, dar fara un pic de efort din partea noastra, nu se va putea face ceva bun. Trecand peste toate astea realizez ca nu toti impartasesc aceleasi pareri ca ale mele, nu toti gandesc la fel, asa ca imi termin cafeaua, ma imbrac si ies pe usa, incepe o noua zi, banala, identica cu cea de ieri…