Giveaway by Valentina Bucur

Valentina Bucur organizeaza un giveaway in colaborare cu cei de la E.l.f, mai multe detalii aici

Nimic.doar eu.

Dimineata mohorata. Incerc sa beau un ceai si nu reusesc, nimic nu e bun, doar gandul si speranta ca ziua se va schimba si va fi bine.Mhm, desi sunt coplesita de orice sentiment extaziat, sunt rece, nu-mi pasa.O iau de la capat, lenea pune stapanire pe mine, ma devoreaza, incerc sa ma misc, nu am chef, vremea ma intristeaza, vreau Soare sa pot zambii. Ah! ce incerc sa spun.., nimic, doar vorbe goale, fara sens, vorbesc aiurea,aberez. Poate nu va fi atat de rau pe cat cred acum.

Trista existenta.

As prefera sa stiu ca nu existi, sa pot dormi noaptea linistita fara sa imi acapareze cineva gandurile, fara sa-mi mananci vointa de a merge mai departe. As vrea sa nu te mai intalnesc niciodata si ziua in care te-am cunoscut sa fie un cosmar, sa fiu din nou ceea ce eram..Trist!nu se mai poate. m-ai schimbat intr-un fel in care nu credeam ca este posibil, mi-ai spalat creierul, am devenit robot. Merg, stau si privesc. Nu-mi mai pasa de nimic, tu m-ai acoperit cu totul, ma metamorfozez. Taci! nu vreau sa te mai aud, urechile imi plang la auzul vocii tale, nu fi fraier, plang de durere, tonul vocii tale le deranjeaza, mai bine te-ai indeparta, vrei sa-ti spun un secret? am murit. sunt o fantoma, sunt imateriala, nu ma mai poti atinge, numai pot simtii nimic pentru tine, mi-ai facut o favoare omorandu-ma!Acum sunt fericita! ma nasc din nou, invat sa merg, si tu, tu numai esti in aceasta dimensiune. Sa nu uiti ca puteam sa fiu totul, acum sunt nimic.

Azi.

Azi sunt oarba. Azi vreau sa simt culorile prin porii pielii mele, vreau ca lumina sa-mi mangaie celulele, vreau ca aceasta beatitudine de lucruri nesemnificative sa o simt cu intensitatea unui uragan si tot ce e rau sa treaca neobservat. Azi vreau sa iubesc cu inima nu cu capul, vreau sa traiesc prezentul si nu trecutul, nu viitorul, vreau sa ador fiecare mireasma, pudoarea parfumului de primavara sa-mi ramana impregnata in gand, in suflet. Azi vreau sa stie fiecare ce inseamna pentru mine, vreau sa auda lumea-ntreaga ca iubesc, da! iubesc primavara!

Reflexie in oglinda.

Priveste-te in oglinda, si spune-mi ce vezi? esti tu? nu. esti doar un alt eu, reflexia sufletului meu, imaginatia mea nerabdatoare, in fapt o alta parte din tine. intelegi ce spun? nu? ei bine priveste cu atentie si ai sa vezi cine se afla dincolo de acea masca, de acel geam..esti tu. cum? simplu..mai mult de atat tot ce se naste in interiorul tau si nu poate fi exteriorizat pentru ca pretinzi a fi ceva ce nu esti,exact, ego-ul tau prea mare nu te lasa sa recunosti, sa privesti inauntrul tau si sa te redescoperi asa cum pasarea Phoenix a renascut din propria cenusa. Daca ea a putut tu de ce nu ai face-o? Raspunsul meu...:pentru ca mi-e frica, da! de ceea ce se va intampla si de necunoscutul din mine, care incet incet ma devoreaza, si fiecare parte devine acel Eu, parca o consipartie a Universului in redescoperirea sufletului omului, pentru ca azi nu stiu daca mai exista suflet in oameni sau doar pura actorie.
P.S. Mastile sunt doar o alta forma de a sublinia ceva deja existent in tine.

Viata cruda si haotica, nebuna si macabra mereu te sfarsesti la fel, mereu prin moarte.Sfarsitul provoaca durere, o durere ce-mi sfasfie corpul, ma macina pe dinauntru, o durere carnivora care ma dezintegreaza incetul cu incetul, ma scufund intr-o alta lume, mai stearpa, mai fada si incerc sa ma smulg din aceasta tortura, dar nu reusesc..Isi mentine pozitia si ma chinuie constant.Mereu vom sfarsi in acelasi punct, vom ajunge la acelasi stadiu, ne vom curata intr-o singura clipa, nici nu vom stii.Ah durere morbida ce nu-mi dai pace.Dar cand pierzi pe cineva drag, o persoana care ai iubit-o din toata inima, un congener, acest sentiment se intensifica de milioane de ori si te aduce intr-o lume laconica, heteroclita..Asta simt eu in acest moment si cuvinte numai am, in sufletul meu este un vacarm, durerea aceasta devenind o excrescenta.
P.S bunica te voi iubi mereu,necontenit indiferent unde esti, o parte din inima mea iti va apartine pentru eternitate, in fiecare clipa din viata mea voi regreta plecarea ta, ai lasat in urma ta un gol si o mare durere. Te iubesc. Odihneste-te in pace!

Diferente.

Aici si acum, maine in acelasi loc, mai tarziu acolo...Oriunde as fi vad diferente, de la cele mai mici la cele mai mari, diferente de varsta, de inaltime, de mentalitate, de personalitate, de culoare..peste tot ma invart in jurul cozii, in cerc..Azi am vazut ceva, o diferenta pe care am iubit-o, am adorat-o, am divinizat-o,si care m-a invatat sa fiu ce sunt azi, mi-a dat o lectie , m-a incurajat sa traiesc asa cum stiu, dupa propriile mele reguli, tinand cont de ce exista pe margine, de spectatorii care trec mereu si mereu mai departe,care nu se vor uita in urma sa vada daca ti-ai terminat show-ul, doar vor privii si vor pleca lasandu-te in urma, tu fiind un lucru nesemnificativ, un alt pion in jocul acesta numit Viata.In fiecare zi merg, privesc, respir, mereu aceeasi monotonie existenta in fiecare atom din natura, in fiecare paritcula de care noi vom avea mereu nevoie. Poate ca azi trecem fara sa observam un lucru care maine devine important, poate ca lucrurile marunte nu ne intereseaza si totusi ele ne coloreaza viata, ne fac sa ne simtim vii. In fiecare zi milioane de oameni trec pe langa aceste mici "obstacole", mici monstrii, dar la care ne adaptam si de care avem neaparata nevoie..de diferente. Ele ne vor face mereu unici, pentru ca daca am fi toti la fel, unde ar mai fi frumusetea lucrurilor? in mod cert..nicaieri.

In mijlocul drumului..

Acum realizez ca sunt in mijlocul unui drum, undeva unde necunoscutul imi este cunoscut, unde lumea din jurul meu se pierde in ceata si unde luminile palpaie a nepasare. Sunt confuza si totodata lucida, gandesc cu mintea limpede si imi dau seama de locul unde sunt si tot ce imi vine in minte este sa merg mai departe chiar daca poate intunericul ma impiedica, ma impleticesc si cu toate acestea nici frica numai simt...undeva inauntrul meu stiu ca nu foarte departe voi regasii acea lume demult pierduta, sau poate ca e doar imaginatia mea, uneori mi se pare ca vad o speranta in ochii celor din jur, ca vad pe chipul lor fericire si bucurie,dar cand clipesc totul se sterge cu buretele si reapar acele zambete ironice si pline de cinism.Simt aerul imputit din jurul meu, fiecare celula din corpul meu il simte..il inhalez si-mi provoaca scarba, si-mi repet ca lumea nu e ceea ce pare a fi, iluziile sunt la fiecare pas, in fiecare zi ai impresia ca vezi o alta "fata Morgana" dar cand te apropii fie realizezi ca te-ai inselat fie in loc de acea fata vezi un monstru. Dar ce-ar fi daca am invata sa-i apreciem pe cei din jurul nostru si nu sa-i invidiem? daca am invata ca in sanul familiei ne simtim ca in Rai si ca pritenii sunt ingeri pazitori? Ei bine...da, poate doar atunci va aparea lumina in drumul nostru, si poate doar atunci Soarele ne va zambi si lucrurile vor fi din nou frumoase. De accea voi continua sa merg, sa sper, sa iubesc si sa traiesc, asa cum fiecare ar trebuii sa faca, ar fi bine sa incercam cu totii sa urcam la bordul vaporului "Fericire".

Simpla fotografie...

Cum sa incep..de fapt nici nu stiu daca exista un inceput sau un sfarsit la ceea ce vreau sa spun, e greu de explicat si in acelasi timp foarte usor, e simplu, “tu existi”. Ma uit in oglinda si parca sunt o necunoscuta,m-am schimbat in cateva zile indeajuns pentru o viata intreaga… bucuria mea nici nu stiu daca mai este acolo, poate ca am ingropat-o cate un pic, defapt poate doar se ascunde de mine, poate ca asteapta momentul potrivit sa iasa si sa imi arate ca inca pot, inca pot supravietui cutremurului pe care tu l-ai creat in viata mea, simplul tau nume imi provoaca emotie..un val de caldura imi cuprinde corpul, e ciudat, acel sentiment creste, si totul e gresit… nu stiu…Zambetul de pe buze? exista atunci cand te vad, ochii tai spun totul, intreg Universul e concentrat in mijlocul pupilei ochilor tai, acea culoare fara sfarsit, de un “imens nemarginit” ma topeste, tremur, o iau razna, plang, rad, dar, nimic nu e real..doar imaginatia care imi joaca feste, se bucura de tristea mea, e macabra…Ajung acasa, si plang, realizez ca esti doar o fotografie..Un simplu obiect intrat in mintea mea, fara scop, privesc in jur si imi apar imaginile tale..acele imagini create in mintea mea incontrolabila si razvratita, acele imagini care noaptea ma ajuta sa adorm, imi hranesc sufletul, ma aduc intr-un paradis pe care doar eu il cunosc, pe care eu il controlez, unde esti si tu, mereu acolo privindu-ma,pasind mereu spre mine, ma uit la tine..mersul tau,il iubesc, ma face sa ma fastacesc, ma inrosesc, ochii tai, din nou ma pierd in ei..ce minte bolnava! Dar iubesc o perfectiune inexistenta, un Adonis necunoscut pentru ca esti doar un chip frumos asezat intr-o fotografie pe care o port in capul meu in fiecare clipa din viata…vreau sa stiu cum esti tu…ce esti tu?de ce acum? de ce eu? ..si mai presus de toate…de ce nu ajung la tine? As vrea sa iti simt parul in mainile mele si ochii tai sa ma cunoasca, pielea ta sa imi sopteasca.sa simt incordarea muschilor tai in preajma mea, sa-ti aud vocea spunandu-mi numele…ce vorbe!pacat ca sunt doar simple cuvinte..care probabil decat vantul le poate aduce la tine, doar el iti poate soptii vorbele mele la urechi, doar el mai poate schimba ceva, dar destinul, il poate face sa se razgandeasca, eu nu vreau, dar in fata lor sunt inapta..dar il rog sa aiba grija de ele, sunt nesemnificative pentru multi, insa pentru mine sunt totul, daca nu le aduce la tine macar sa le pastreze in amintirea acestei nopti cutremuratoare..