Stam pe loc.

Toate trec, trec, trec uneori mult prea repede, nu avem timp nici macar sa privim, sa inhalam, sa simtim. Astazi am realizat ca desi timpul a trecut fara macar a spune ceva si-a lasat amprenta, o amprenta mare si incarcata de amintiri. O amprenta pe care o am gravata in minte si in suflet si care nu va disparea niciodata, va fi acolo pentru eternitate. Si cand ma gandesc ca nu am luat in considerare lucruri marunte, care acum mi se par importante, fapte mici, dar care in timp au devenit valoroase, simple cuvinte, amintirea lor doare, ma doare ca nu am stiut sa apreciez, ca nu am vrut sa deschid ochii si am preferat sa fiu oarba, sa pasesc in nestiinta, doare, doare timpul trecut. Uneori ma uit in jur si tot ce vad este ca noi stam pe loc iar timpul “fuge”, nu se opreste nici macar pentru o secunda, nu ii pasa de lucrurile lasate in urma, el doar isi urmeaza cursul, traiectoria, telul, acela de a trece in uitare totul. Poate candva vom realiza ca timpul nu il putem da inapoi si ca trebuie sa valorificam fiecare secunda din viata noastra, fiecare lucru marunt, fiecare zambet, fiecare cuvant, fiecare atingere, fiecare suflu, pentru ca numai asa vom simti ca viata e frumoasa si ca un ochi deschis inseamna o sansa la fericire.